MORAV Bistro | Bar
Food & Catering în alba
Profil nerevendicat — creat din informații publice. Încă nu este administrat de proprietar.
Ești proprietarul? Revendică profilul sau scrie-neDespre MORAV Bistro | Bar
Cere Ofertă
Preț
Alba Iulia
Locație
4.9/5
Rating
Nu există pachete disponibile.
Recenzii de la Clienți (5)
Mihaela Moga
1 lună în urmă · recenzie de pe Google
Am într-o sâmbătă, în jurul orei 13-15, împreună cu un prieten. În local mai erau doar două persoane, deci nu era deloc aglomerat. Ne-am așezat la masă, ambele ospătare ne-au văzut, am făcut contact vizual de mai multe ori, iar prietenul meu chiar i-a făcut semn celei de la bar. Absolut nicio reacție. Am stat acolo suficient cât să încep să mă întreb sincer dacă nu cumva nu suntem bineveniți. Abia când ne-am ridicat să plecăm și eram deja pe poartă au început să vină după noi și să spună că ne servesc imediat. Nu știu cum este mâncarea, pentru că nu am ajuns să comandăm, dar nici nu mai contează. Dacă într-un local aproape gol personalul reușește să te facă să te simți ignorat și nedorit, prefer să-mi cheltuiesc banii în altă parte. O experiență foarte neplăcută și sincer penibilă.
Sebastian Hancu
1 lună în urmă · recenzie de pe Google
Am mâncat aici si burger si focaccia si pot zice ca este foarte bun totul. Servirea excelenta, toti angajații sunt extraordinar de drăguți. O sa revin cu drag. P.S. am stat in multe orașe din România si cand zic ca mancare e buna aici chiar e bună.
Radu Enache
1 lună în urmă · recenzie de pe Google
Best burgers in town! Having a nice drink, on a chill terace, and their dish on the side is a must.
Nicu Cernat
2 luni în urmă · recenzie de pe Google
Mancare buna si servire rapida. Bauturile facute in casa sunt excelente
Popa Denis
2 luni în urmă · recenzie de pe Google
Cel mai bun burger din Alba, si foccacia foarte buna, de apreciat ca tin halbele/paharele de bere in frigider, un plus bun mai ales vara, recomand, o sa revin sigur.
Conectează-te pentru a lăsa o recenzie.
Conectează-teDisponibilitate
An disponibil: 2026
Furnizorul nu a setat încă disponibilitatea pe calendar. Pentru detalii exacte, contactați-l direct.
Pentru rezervări, contactați direct furnizorul.
Sună: 0752 235 818 Trimite MesajTrimite Mesaj
Trimite un mesaj către MORAV Bistro | Bar
Solicită Ofertă
Trimite un mesaj către MORAV Bistro | Bar
Recenzii Clienți
5Mihaela Moga
1 lună în urmă · Google
Am într-o sâmbătă, în jurul orei 13-15, împreună cu un prieten. În local mai erau doar două persoane, deci nu era deloc...
Sebastian Hancu
1 lună în urmă · Google
Am mâncat aici si burger si focaccia si pot zice ca este foarte bun totul. Servirea excelenta, toti angajații sunt extra...
Furnizori Similari
Vizualizate Recent
Înscrie-ți Afacerea la Noi!
Promovează-ți afacerea pe platforma Nr.1 de evenimente și atrage mii de clienți!
Începe Acum