Salonul Maria Târgu Mureș
Rochii Mireasă în Târgu Mureș
Profil nerevendicat — creat din informații publice. Încă nu este administrat de proprietar.
Ești proprietarul? Revendică profilul sau scrie-neSalonul Maria Târgu Mureș
Despre Salonul Maria Târgu Mureș
Cere Ofertă
Preț
Târgu Mureș
Locație
4.4/5
Rating
Nu există pachete disponibile.
Recenzii de la Clienți (5)
Alexandra Neamtu
3 luni în urmă · recenzie de pe Google
Am plecat de acasă cu gândul la această rochie ca fiind preferata mea. Ajunsă la salonul din Târgu Mureș, unde am avut programarea, într-o atmosfera plăcută datorită doamnelor de acolo, am început să probez o parte din rochiile salvate dar și câteva alte propuse, ca în final să probez rochia mult visată. M-am privit in oglindă, era superbă, eu plină de emoții! Totuși ceva îmi spunea să nu mă grăbesc, mai ales că eram prima dată într-un salon, probând rochii de mireasă și nu îmi doream să i-au o decizie atunci pe moment ca mai apoi să o regret, bugetul și el fiind unul destul de mare. Așadar am plecat la un restaurant împreună cu persoanele care mă însoțeau, unde urma să mă gândesc dacă ea este aleasa..având în jur de o oră la dispoziție până la închiderea salonului, veneam totuși de la o distanță. Uitându-mă la pozele făcute cu rochia pe mine am început să realizez anumite diferențe între rochia prezentată pe site și cea din magazin, culoarea era un pic diferită, detaliile acelea din mărgele la un moment dat se opreau undeva pe șold, pe când la cea de pe site acelea aveau continuitate pe toată rochia iar la bază se termina foarte finuț și nu cu o bandă din aceea lată. Practic rochia era doar pe jumătate ca cea de pe site. Mi-ar fi plăcut să mi se aducă în vedere aceste diferențe ca eu să fi putut lua decizia de a NU o cumpăra din start, pentru că astăzi lucrurile ar fi stat diferit dacă eu nu sesizam cele povestite mai sus și hotăram achiziționarea ei, dezamăgirea..nici nu vreau să mi-o imaginez. Cu toate știm cât de importantă este rochia de mireasă, ce impact are în ziua cea mare așa că deciziile pripite nu sunt bune și transparența trebuie să fie la ea acasă mai ales că vorbim despre un salon renumit. Experiența mea la salonul Maria..ar fi putut să-mi lase un gust amar dacă alegeam acea rochie dar totul este bine când se termină cu bine și rochia mult visată te găsește. Toate cele bune.
Alina Mihaela Voiasciuc
4 luni în urmă · recenzie de pe Google
Doamnele de aici, fac ca toată experiența viitoarei mirese să fie excepțională, asta zice totul. Noi am venit din cluj dar am face acest drum de 100 ori dacă ar fi nevoie.
Mădălina Ursachi
9 luni în urmă · recenzie de pe Google
Am avut o experiență minunată la Salonul Maria! Personalul este extrem de amabil și atent, iar rochiile sunt absolut superbe. M-au ajutat să găsesc rochia perfectă și m-am simțit ca o adevărată mireasă din poveste. Recomand din tot sufletul!
Julia
1 an în urmă · recenzie de pe Google
Salonul e puțin cam întunecat, cel puțin în camera unde am probat eu, mă simțeam mai degrabă într-un depozit de haine, decât într-o cameră frumos amenajată pentru mirese. Prețurile sunt ok, însă ce mi-a plăcut mai puțin a fost faptul ca mi s-a propus să las un avans, cu toate ca nu eram sigură de alegere, motivul fiind ca dacă nu sunt sigură de acea rochie, îmi pot găsi alta, cu toate ca alegerile mele erau limitate. Doamnele sunt drăguțe, dar nu m-am simțit ca și cum aș fi la o probă, cu toate ca aveam programare, ci mai degrabă am fost grăbită, nici n-am realizat ce se întâmplă. Per total a fost ok
Vica Dumitrache
2 ani în urmă · recenzie de pe Google
Colaborarea cu acest salon a fost una foarte fericita pentru ca m-am ales in final cu rochia perfecta: croita de la zero pe dimensiunile mele si conforma 100% cu modelul propus de mine. Am fost foarte multumita de rezultat. Pretul a fost unul corect. Recomand acest salon daca iti doresti o rochie de mireasa superba si de calitate. Personalul a fost extrem de amabil. Felicitari!
Conectează-te pentru a lăsa o recenzie.
Conectează-teDisponibilitate
An disponibil: 2026
Furnizorul nu a setat încă disponibilitatea pe calendar. Pentru detalii exacte, contactați-l direct.
Pentru rezervări, contactați direct furnizorul.
Sună: 0753 088 983 Trimite MesajTrimite Mesaj
Trimite un mesaj către Salonul Maria Târgu Mureș
Solicită Ofertă
Trimite un mesaj către Salonul Maria Târgu Mureș
Recenzii Clienți
5Alexandra Neamtu
3 luni în urmă · Google
Am plecat de acasă cu gândul la această rochie ca fiind preferata mea. Ajunsă la salonul din Târgu Mureș, unde am avut p...
Alina Mihaela Voiasciuc
4 luni în urmă · Google
Doamnele de aici, fac ca toată experiența viitoarei mirese să fie excepțională, asta zice totul. Noi am venit din cluj d...
Furnizori Similari
Vizualizate Recent
Înscrie-ți Afacerea la Noi!
Promovează-ți afacerea pe platforma Nr.1 de evenimente și atrage mii de clienți!
Începe Acum